Cred că fiecare copil, tânăr, adolescent, numeşte-l cum vrei, a avut cel puţin un moment în care a vrut să se răzvrătească împotriva părinţilor săi. Fie că era nemulţumit de regulile pe care trebuia să le respecte în casă, obligat să se întoarcă devreme acasă de la „cea mai bestială petrecere a anului” sau forţat să îşi mănânce legumele şi să îşi facă temele, că „aşa e bine” şi „altfel nu reuşeşti în viaţa”, încăpăţânarea, egoismul şi „flacăra rebeliunii” sunt elementele de bază prin care se modelează caracterul unui tânăr la început de drum.

În mintea lui, va începe să creeze scenarii. Despre Apocalipsă, despre universuri paralele, despre o lume în care nu trebuie să asculte de adulţi şi îşi poate arunca legumele la gunoi, pentru că vrea cartofi prăjiţi şi burgeri şi pizza, vrea să se îmbrace cum dorește, cu fustă scurtă sau cu hanorace cu zece numere mai mari. Îşi va imagina o lume în care nu există adulţi, controlată de copii. Fără limite. Fără reguli.

Fabio Geda şi Marco Magnone au creat această posibilitate, acest vis întunecat, crud şi greşit, iar rezultatul nu o să îţi fie pe plac. Forma finală o să te dezamăgească, o să te înspăimânte şi o să te cutremure. Pentru că fără ordine, va exista haos. Pentru că fără înţelegere, va exista război.

În 1975, un virus necunoscut se răspândeşte în Berlin. Adulţii au fost ucişi şi singurii supravieţuitori sunt copiii, care încep să simtă efectele bolii după ce împlinesc 16 ani. Dacă îşi conservă energia şi puterile, dacă se odihnesc şi evită efortul fizic, ar putea să îşi mai prelungească viaţa cu un an, poate doi, dacă au noroc. Dar adevărul trăieşte, pulsează printre ei: toţi o să moară, mai devreme sau mai târziu. Nu există leac şi nu vor primi ajutor. Sunt singuri.

După trei ani de adaptare, perioadă în care copiii au învăţat să pescuiască, să vâneze, să se bată, să gătească sau să îşi îngrijească rănile, îndrăzneşti să speri la un miracol. Că vor lucra împreună, ca să găsească un antidot, să părăsească Berlinul, să escaladeze Zidul şi să vadă cum arată restul lumii, măcar celalalte oraşe din Germania. Poate că nu sunt singuri şi mai există speranţă. Dar copiii sunt mult mai răi ca adulţii. Fac rău involuntar, fac rău şi din plăcere. Romanul de faţă nu este o excepţie.

Mai multe detalii pe http://palarisme.ro/chef/carti/recenzii/119-ya/1201-recenzie-berlin-focurile-din-tegel-berlin-1-de-fabio-geda-si-marco-magnone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>